Toba de casa
Toba este un adevărat deliciu culinar al mesei de Crăciun, dar nu numai. Se prepară din carnea de la picioarele și capul de porc, rinichii, inima, limba, urechile, slănina, șoriciul acestuia și condimente. În mod tradițional, se utilizează stomacul porcului, care se umple cu o compoziție realizată din ingredientele de mai sus, fierte și tocate, dar la fel de bine se poate folosi și intestinul gros. Și, daca alegi cele mai bune ingrediente de la Selgros, garantat nu vei da greș! Descoperă, mai jos, câteva rețete delicioase de tobă de casă, precum și câteva trucuri pentru a pregăti acest minunat preparat.

Retete de toba de casa
Ce trebuie să știi pentru a prepara cea mai gustoasă tobă de casă
1. Toba de porc tradiţională este cea făcută în stomac de porc. Așadar, primul pas și cel mai important este buna curăţare a stomacului de porc de membrana interioară. Cea mai simplă metodă şi cea recomandată este curăţarea acestuia cu sare grunjoasă. După ce se freacă bine, se spală şi se lasă o oră în apă cu oţet şi felii de ceapă, acest lucru ajutând la neutralizarea mirosului. După acest lucru, stomacul se clătește bine. Dacă vei cumpăra din comerț stomacul de porc, atunci îl vei găsi în măcelării sau la raioanele de carne, gata curăţat.
2. Urechile, rinichii, limba, inima, muşchiul, slănina şi pulpa de porc se fierb în apă cu sare, foi de dafin, boabe de piper și, opțional, boabe de ienibahar. Se lasă pe foc o oră, strecurându-se mereu spuma formată deasupra. Când sunt fierte, se scot şi se lasă la răcit. Limba se curăţă de pieliţa albă. Măruntaiele se taie cuburi de mărime potrivită. Carnea, șoriciul și urechile se taie fâșii.
3. Carnea tăiată se amestecă cu usturoiul pisat, se condimentează cu sare şi piper măcinat după gust, apoi se adaugă o cană și jumătate din supa de carne.
4. Stomacul se leagă la capătul mai subțire, apoi se umple cu această compoziție de carne. Deschizătura rămasă se coase, apoi stomacul se înțeapă din loc în loc cu un ac mare sau cu vârful unui cuțit ascuțit, pentru a nu se sparge la fierbere. Un alt truc pentru ca toba să nu se spargă este să o introduci într-un dres, care se înnoadă mai apoi strâns la ambele capete.
5. Toba astfel pregătită se pune la fiert în zeama de carne rămasă, timp de 30 de minute. Apoi se scoate cu o paletă, pe un tocător. Se așază deasupra ei un alt fund de lemn și o greutate, astfel încât să o aplatizeze ușor. Se lasă la răcit până a doua zi, când deja se poate consuma.
Rețetă tobă de casă de la chef Bogdan Cozma

4 kg cap de porc
1 kg rinichi
1 kg ficat
2 kg pulpă de porc
2 kg fleică sau gușă
300 g sare
150 g piper mix boabe
30 g foi de dafin
intestin gros de porc/ tifon
Capul de porc se pârlește, dacă mai există resturi de păr, apoi se crestează în patru. Rinichii se curăță și se spală bine cu apă rece. Se fierb toate ingredientele într-o oală încăpătoare, până când carnea de pe capul de porc începe să se desfacă. Atunci când totul este fiert, se scoate carnea cu o spatulă, se lasă să se răcească, apoi, cu un satâr, se taie grosier. Zeama în care s-a fiert carnea se strecoară printr-un tifon, iar resturile se aruncă, păstrându-se doar supa de carne.
Carnea tocată se condimentează cu sare și piper, după gust, apoi se umple intestinul, se leagă la capete și se pune la fiert în supa de carne rămasă. Se dă în clocot, apoi se scoate și se pune la presat între două greutăți, timp de 10-12 ore.
Tobă de casă tradițională

O rețetă tradițională care, fără îndoială, te va trimite cu gândul la bucatele gătite de Crăciun de către bunicii tăi. Dacă ți-ai propus să o pregătești și tu, vino la Selgros și alege toate ingredientele de care ai nevoie pentru a găti această rețetă delicioasă de tobă. Ia-ti cardul Selgros și profită de toate avantajele magazinului de unde își fac cumpărăturile profesioniștii și pasionații de bunătățuri.
2 picioare de porc
2 urechi de porc
2 rinichi de porc
1 inimă de porc
1 limbă de porc
500 g ficat
2 bucăți de splină
500 g burtă sau rasol de porc
300 g mușchi sau carne macră
1 stomac de porc
1 rădăcină țelină
1 rădăcină pătrunjel
1 ceapă
1 morcov
sare, piper boabe
foi de dafin
usturoi (după gust)
Toate bucățile de carne de porc se spală în mai multe ape și se curăță perfect. Se presară cu sare mare și se lasă la rece, până a doua zi. Stomacul de porc se curăță bine cu sare grunjoasă, se clătește bine cu apă călduță, apoi se lasă în apă rece cu oțet și felii de lămâie, pentru a se elimina orice fel de miros specific. Se ține la rece, până a doua zi.
În următoarea zi, urechile, picioarele, rasolul și carnea macră de porc se pun la fiert, în apă cu sare. Separat, se fierb rinichii, splina, ficatul și inima. Limba de porc se opărește separat, timp de 20 de minute, apoi se curăță foarte bine de orice impurități și se adaugă la fiert, în oală, cu urechile și picioarele de porc. Se lasă cele două oale la fiert, la foc mic, curățându-se bine spuma de deasupra, atunci când este necesar. Se adaugă boabele de piper, foile de dafin. Se lasă totul la fiert, până când carnea se desprinde de pe oase, iar organele sunt fierte bine. Se scot și se lasă la răcit.
Ingredientele reci se taie în cuburi potrivite și se amestecă cu sare, piper, boia dulce sau iute, după preferințe. Se umple stomacul cu această compoziție și se coase capătul prin care a fost umplut, apoi se înțeapă ușor cu o scobitoare, pentru a nu se desface în timpul fierberii. Zeama în care a fiert carnea se potrivește de sare, apoi se adaugă usturoiul pisat și stomacul umplut. Se completează cu apă cât să fie toba acoperită în întregime.
Se fierbe la foc mic, timp de o oră. Dacă este nevoie, toba se mai înțeapă din loc în loc, pentru a nu pocni. După acest timp, se scoate și se lasă pe un tocător de lemn, se acoperă cu o tavă și se presează cu greutăți, pentru ca toba să prindă forma specifică. Se lasă la răcit până a doua zi.
Tobă de casă oltenească

De pe masa de Crăciun sau orice masă festivă nu poate să lipsească toba de porc, o gustare numai bună pentru oaspeții tăi amatori de preparate tradiționale românești.
2 urechi
250 g slănină
250 g șorici
350 g inimă de porc
1 limbă de porc
2 rinichi
1 kg mușchi sau pulpă de porc
1 stomac de porc
boia dulce
1 căpățână usturoi
cimbru
8 foi de dafin
sare
piper boabe și măcinat
Se pun la fiert toate cărnurile (urechi, mușchi, șorici și slănină), în apă rece, la care se adaugă foile de dafin, boabele de piper si sarea. Separat, în alt vas, se fierb organele de porc. Când toate ingredientele sunt fierte bine, se lasă la răcit, apoi se taie cuburi sau fâșii de mărime potrivită. Se amestecă, într-un bol, cu sare, cimbru și piper măcinat, boia și o cană și jumătate din supa în care a fiert carnea. Se umple stomacul de porc cu această compoziție, apoi se coase sau se leagă bine cu o ață rezistentă, la ambele capete. Se înțeapă cu un ac gros de cusut, din loc în loc. Toba se fierbe în supa rezultată după fierberea cărnii, timp de 30 de minute, după care se scoate și se presează cu o greutate timp de 24 de ore, apoi se poate consuma.
Tobă de casă moldovenească

Un preparat delicios și savuros, dar care trebuie consumat cu moderație. Folosește ingrediente proaspete și de calitate, pentru rezultate așa cum le-ai visat. Vino la Selgros pentru inspiratie, așa cum fac toți profesioniștii și pasionații de bunătățuri.
stomac de porc
1 cap de porc
1 rinichi de porc
1 inimă de porc
1 bucată ficat de porc
2 mușchiuleți de porc
usturoi
piper macinat
piper boabe
foi de dafin
sare
In primul rând, se pregătește stomacul. Se îndepărtează membrana interioară și se freacă bine cu sare grunjoasă. Se lasă 24 de ore în apă cu oțet și felii de ceapă. A doua zi, se clătește foarte bine.
Se spală bine toate bucățile de carne și se fierb într-un vas încăpător, în apă cu sare. Se adaugă foile de dafin, piperul boabe și sarea. Se fierb până când carnea se desprinde de pe oase. Toate bucățile de carne se taie cuburi nu foarte mici. Pentru un aspect mai interesant, urechile se pot tăia fâșii subțiri. Se condimentează cu sare și piper, după gust. În zeama în care au fiert, se adaugă usturoiul pisat, se lasă să se infuzeze aroma, apoi se toarnă o cană din această supă peste cuburile de carne. Se potrivește de sare și piper, dacă mai este cazul. Se umple stomacul, apoi se coase și se înțeapă cu o furculiță, pentru a nu pocni la fiert. Se fierbe aproximativ 30 de minute, după care toba se scoate și se lasă la răcit, punându-se deasupra ei o greutate. Se lasă la rece măcar o zi și, pentru servire, se va tăia cu un cuțit foarte bine ascuțit.
Tobă de porc ardelenească

Bucură-te de gustul autentic al unui preparat tradițional, gătind o tobă de casă delicioasă, aromată delicat cu boia de ardei iute sau dulce, după preferințe.
½ cap de porc
1 limbă de porc
2 inimi de porc
300 g șorici
sare
5 căței de usturoi
piper
foi de dafin
boia dulce sau iute (după preferințe)
un stomac de porc
Capul și organele de porc se fierb în apă cu sare. După primul clocot, se aruncă apa și se spală bine carnea, apoi se pun din nou la fiert, în apă cu sare și foi de dafin, și se curăță spuma de fiecare dată când este nevoie. Când carnea este foarte bine fiartă, iar zeama este lipicioasă, se ia vasul de pe foc.
Se scoate carnea de pe capul de porc, se curăță măruntaiele, apoi se taie ingredientele fâșii sau cuburi. Se adaugă usturoiul pisat, 1 cană din supa de carne, apoi se potrivește de sare și piper, după gust. Compoziția se pune în stomacul de porc și se mai adaugă zeamă de carne.
Stomacul se coase, se înțeapă din loc în loc cu vârful unui cuțit sau cu o furculiță. Se fierbe 30 de minute, se scoate și se lasă la răcit cu o greutate deasupra, pentru a se aplatiza frumos. Se poate consuma începând cu a doua zi.
Tobă de casă ca în Banat

Transformă un preparat tradițional de sărbători într-o gustare delicioasă de prânz.
500 g gușă de porc
1 rât de porc
½ cap de porc
1 inimă
1 limbă
1 ureche
1 lingură de sare
1 lingură de piper
1 lingură de boia de ardei dulce
1 căpățână de usturoi (curățat și zdrobit)
1 stomac de porc
Intr-o oală mare, se pun la fiert carnea și măruntaiele. Se lasă la fiert până când carnea se desprinde de pe oase, având grijă să se ia spuma de la suprafață când este nevoie. Când carnea și organele sunt fierte, le scoatem din apa în care au fiert, iar zeama se strecoară printr-un tifon. Carnea și măruntaiele se taie după preferință, fie cuburi, fie fâșii. Limba se curăță de stratul alb, apoi se taie și ea. Acum este momentul în care carnea se poate condimenta. Se adaugă un litru din supa de carne, se amestecă bine totul. Se leagă stomacul de porc cu o ață la capătul mai subțire, apoi se umple cu compoziția de carne. La final se leagă bine și cel de-al doilea capăt (sau se coase). Se pune la fiert toba în restul de zeamă de carne, la foc mic, timp de o jumătate de oră. Se scoate toba, se acoperă cu un fund de lemn și apoi se adaugă o greutate. Se lasă la rece până a doua zi.