Magazinul Selgros de lângă tine
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te la newsletter

Trainee, Internship

Programele Trainee și Internship se adresează tinerilor care se află încă pe băncile școlii în ani terminali sau care au absolvit recent, care și-au fixat perspectivele profesionale și sunt interesați să activeze în comerț. Selgros Cash&Carry SRL oferă tinerilor absolvenţi un mediu de lucru modern, performant, corect, în care implicarea şi iniţiativa personală sunt apreciate şi stimulate.  Programul Trainee este proiectat pentru absolvenții de studii universitare, iar programele de Internship sunt adresate absolvenților de liceu.

 

Programul TRAINEE la Selgros

Programul TRAINEE se adresează studenţilor care au absolvit recent o facultate, buni cunoscători ai limbii engleze și germane şi care doresc să înceapă o carieră de succes în Selgros Cash&Carry SRL. În urma unui proces de selecţie vor fi desemnate persoanele care vor avea posibilitatea să-şi demonstreze capacităţile şi să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în echipa Selgros.

Programul Trainee înseamn
ă un an de pregătire în toate departamentele din cadrul companiei – atât în magazinele noastre, cât şi în centrala administrativă, pentru a putea asimila activităţile și procesele de lucru şi pentru a cunoaşte echipa Selgros.

Ultima parte a şcolarizării este o etapă de training-on-the-job, în funcţie de dorinţa și vocaţia persoanei angajate pe postul de trainee şi de posturile existente în companie. Pe tot parcursul pregătirii, tinerii vor fi sprijiniţi pentru a le asigura o formare şi o evoluţie profesională cât mai bună în domeniul ales.

Programul Internship la Selgros

Programul INTERNSHIP se adresează elevilor din şcolile de arte şi meserii care au ca specializare comerţul. Elevii pot participa la programe de pregătire şi iniţiere în activităţile specifice posturilor de lucrători comerciali. Candidaţii sunt selectaţi pe baza rezultatelor şcolare şi a recomandărilor profesorilor.

Activităţile de instruire se desfăşoară în magazinele Selgros, sub stricta conducere şi supraveghere a personalului nostru specializat.

 


Dacă doriţi să participaţi la programele noastre Trainee şi Internship, ne bucurăm să primim candidatura dumneavoastră:

Prin poştă:

Selgros Cash & Carry

Departamentul Formare&Dezvoltare Personal
Calea Bucureşti nr 231 Braşov, 

Judeţul Braşov, Cod poştal 500299

Prin e-mail:

dezvoltare@selgros.ro