Acasă Blog Culinar Humus Cu Pastă de Susan, Dovleac Și Năut

Humus cu pastă de susan, dovleac și năut

Pasi de preparare

5

Ingrediente

1
dovleac, curățat și tăiat în cuburi
6 linguri
ulei de măsline extravirgin
1 căpățână
de usturoi
1 cutie
de năut fiert
2 linguri
suc de lămâie
2 linguri
de tahini
1 linguriță
de boia
1/2 linguriță
de sare
fulgi de ardei iute
coriandru proaspăt

Mod de preparare

Cel mai cunoscut humus este cel din năut, dar acest aperitiv se poate prepara cu majoritatea leguminoaselor (linte, fasole roșie sau albă, sfeclă). Mai jos, ai un preparat de toamnă: humus cu pastă de susan, dovleac și năut.

Pasul 1. Preîncălzește cuptorul la 200°C.
 
Pasul 2. Pune dovleacul într-o tavă pe o foaie de copt și amestecă-l cu câteva linguri de ulei.
 
Pasul 3. Taie căpățâna de usturoi în jumătate, pe orizontală, unge cu ulei și pune-o înfășurată într-o folie de aluminiu, în tavă.
 
Pasul 4. Coace dovleacul până când se înmoaie, 20 de minute, iar usturoiul, până devine ușor maroniu.
 
Pasul 5. Lasă totul să se răcească, timp de câteva minute, apoi pune usturoiul și dovleacul în blender, cu 4 linguri de ulei de măsline, năutul scurs și clătit, sucul de lămâie, tahini, boiaua, fulgii iuți și sare și amestecă până când totul devine neted.
 
Dacă aperitivul este prea gros, poți adăuga puțină apă. Decorează cu puțin coriandru proaspăt tocat.