Acasă Selgros Introduce În Sortiment Produse din Gama BIO

Selgros introduce în sortiment produse din gama BIO

Preocuparea pentru un stil de viață echilibrat și bazat pe o alimentație cu cât mai multe produse BIO, a devenit o tendință globală câștigând din ce în ce mai multă importanță în viaţa consumatorului. Astfel, sursa de proveniență a produselor pe care alegem să le consumăm, are un rol din ce în ce mai decisiv în alimentația noastră.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri preocupați de un stil de viață sănătos, am îmbogățit sortimentul de produse certificate BIO din magazinele Selgros. Acesta cuprinde la momentul de față aproximativ 350 de articole și include produse din sortimentul de legume și fructe, alimentele de bază, ouă și lactate, carne și pește.

Organicitatea se obține prin îmbinarea unui întreg sistem de tehnici și tehnologii agricole, combinate cu iubirea pentru natură și reprezintă un proces complet de cultivare, implementat în conformitate cu standardele Uniunii Europene.
Excluderea oricăror îngrășăminte chimice, pesticide și antibiotice, interzicerea ingineriei genetice, sunt elemente obligatorii în obținerea unor produse alimentare certficate BIO.
Înainte ca produsele ecologice să ajungă pe rafturile magazinelor Selgros, acestea sunt riguros testate și cercetate. Produsele bio sunt cultivate, produse și depozitate respectând toate normele de organicitate, reducând la minimum interferențele artificiale în creșterea și dezvoltarea naturală a plantelor și animalelor.

bio3.png
bio4.png
bio6.jpg

Pentru că punem preț pe calitate și prospețime, pescăria Selgros vă așteaptă cu o selecție de produse din categoria BIO, printre care și somonul proaspăt, certificat BIO organic, acvacultură Norvegia.

Somonul BIO este hrănit exclusiv cu furaje certificate organic, acestea având un nivel ridicat de ingrediente marine.

În sortiment se regăsesc de asemenea produse din categoria „Ready to Cook - prepacked articles”, cum ar fi doradă și lup de mare (lavarc) BIO, de origine Croația. Produsele sunt certificate ASC – Acvacultura și GMO free, sunt 100% certificate BIO, Naturaland, FREE ANTIBIOTICS, 100% Recyclable PET, dețin Certificat Superior Taste Awards – Brussels. Ambalajele cu atmosferă modificată (Modified Atmosphere Packaging - MAP) asigură o calitate superioară și o durată de viață mai mare a alimentelor, păstrând în același timp gustul original, textura și aspectul hranei.

Știați că...?

• produsele BIO sunt același lucru cu produsele ECO sau organice? Cuvântul „organic” este folosit cu precădere în Statele Unite, Canada și Anglia, denumirea de BIO sau ECO se folosește în spațiul franco- german. În România a fost reglementată utilizarea termenului de „agricultură ecologică” (AE). (sursa - conform madr.ro – Ministerulul Agriculturii și Dezvoltării Rurale).
• inclusiv containerele și ambalajele trebuie să îndeplinească criteriile de organicitate.
• nu se permite culegerea în formă crudă a fructelor și legumelor BIO și coacerea ulterioară în mod artificial în timpul transportului.