Sisteme fotovoltaice pentru un viitor sustenabil
Iunie 2024
Instalarea de panouri solare aduce o serie de beneficii la toate nivelurile, fie că vorbim despre reducere de costuri, independență energetică, impact asupra comunității și dezvoltare durabilă.
Tocmai de aceea, am montat panouri solare pe acoperișurile a 14 dintre magazinele noastre, iar energia obținută este folosită pentru autoconsum. Așadar, la magazinele Selgros Târgu Mureș Ernei, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Pantelimon, Berceni, Craiova, Drumul Taberei, Târgu Mureș, Alba Iulia, Bistrița și Baia Mare acolo unde sistemele sunt funcționale, consumul de energie electrică din rețeaua națională scade, conform estimărilor noastre, cu aproximativ 15% pe parcursul unui an.
În materie de cifre, cele 12.000 de panourile solare instalate pe acoperișurile magazinelor Selgros acoperă o suprafață totală de 28.550 mp, echivalentul a 4 terenuri de fotbal. Capacitatea totală instalată este de aproximativ 6 MWp, iar producția estimată în decursul unui an este de aproape 6.500 MWh. Asta s-ar traduce în necesarul anual pentru mai mult de 2.000 de locuințe din România, la un consum mediu de 250 KWh/lună.
De asemenea, pe lângă reducerea consumului de energie electrică, un alt aspect important este diminuarea emisiilor de dioxid de carbon. La o producție de 6.500 MWh, reducerea anuală a emisiilor de dioxid carbon va fi de aproximativ 1.300 de tone.
Așadar, suntem mândri să spunem că Selgros contribuie activ la un viitor sustenabil și pune mare preț pe dezvoltarea durabilă și organică, în detrimentul celei expansive.