Gris cu lapte
Dulcele preferat al celor mici, dar și al celor mari, grișul cu lapte ne-a încântat copilăria și continuă să o facă. Niciodată demodat, întotdeauna apreciat, iată desertul perfect! Descoperă cum îl poți prepara, dar și rețete delicioase de griș cu lapte, precum și câteva dintre beneficiile ingredientului principal al acestui preparat.
Budinca cu griș și brânză dulce a bunicii și prăjitura mamei cu griș și mere au fost mereu deserturi apreciate și cerute la mesele din timpul săptămânii, dar și în weekenduri.
Grișul cu lapte este unul dintre deserturile preferate ale copilăriei noastre. Este, poate, unul dintre cele mai simple preparate, dar și unul dintre cele mai lejere și delicioase. Ornat cu dulceață de vișine sau de zmeură, pudrat cu scorțișoară sau cacao, aromat cu lămâie sau apă de flori de portocal, grișul cu lapte rămâne dulcele preferat al copiilor și adulților deopotrivă.
Grișul cu lapte are o rețetă extrem de simplă, cu puține ingrediente, dar rezultatul este un desert apetisant cu care oricine se poate răsfăța.
Sfaturi utile
Acum ai un ajutor important dacă îți dorești să replici gusturile copilăriei: ia-ți cardul Selgros și vino să cumperi ingrediente de calitate, preferate de profesioniști și pasionații de bunătățuri.
Idei de servire
Este un desert ușor, delicios, care poate fi servit cald sau rece. Poți să-i oferi un gust deosebit, adăugând dulceață sau gem, fructe uscate (caise sau ananas confiat), scorțișoară, cacao, fructe proaspete, sos de caramel, miere și nuci sau fistic.
Vino la Selgros pentru toate ingredientele necesare unui griș cu lapte delicios și aromat. Transformă un desert drag ție în pretextul ideal pentru o pauză mică în care să te bucuri de arome și amintiri.
Reguli de preparare
Acest preparat se gătește mereu la foc mic. Este mai bine să îl amesteci cu un tel, decât cu o lingură de lemn; astfel, vei evita ca grișul să se prindă de oală sau să se formeze cocoloașe. Grișul se adaugă exact în momentul în care laptele începe să fiarbă. La fel ca mălaiul, grișul se umflă în timpul fierberii, ajungând la o consistență ideală. Aceasta nu trebuie să fie nici prea moale, nici prea tare, ci cremoasă. Dacă grișul tău cu lapte s-a întărit prea tare, poți adăuga, treptat, câte puțin lapte, amestecând continuu, până când desertul are consistența dorită. Dacă, din contră, este prea moale, poți adăuga puțin griș, amestecând continuu, până când readuci compoziția la punctul de fierbere.
Vezi aici retetele noastre din aceasta categorie
Griș cu lapte fără zahăr
O variantă simplă și gustoasă la clasica mămăliguță, care poate fi savurată alături de ciuperci (precum gălbiori sau hribi) trase la tigaie.
Budincă de griș, ca la bunica
Budinca de griș cu lapte a bunicii este, prin excelență, rețeta copilăriei noastre. Aromată discret cu coajă de lămâie, caldă sau rece, poate sta oricând la loc de cinste printre rețetele de familie.
Griș cu lapte și zahăr ars
Asemănător celebrei creme de zahăr ars, dar mai simplu de preparat, grișul cu lapte și zahăr ars este un desert mult mai ușor de digerat.
Griș cu lapte, pentru copii
Grișul cu lapte și piure de fructe poate fi o alegere potrivită pentru micul dejun, gustarea de la ora 10 sau cea de seară a copilului tău.
Griș cu lapte de migdale
O variantă lejeră, vegetală, potrivită celor cu intoleranță la lactoză sau celor care au o dietă vegetariană ori vegană.
Budincă cu griș, brânză și zmeură
Vrei să-i răsfeți pe cei dragi cu un desert delicios și sănătos, cu zmeură parfumată? Acest preparat este perfect.
Prăjitură cu griș, lapte și mere
O prăjitură ușoară, cu o rețetă simplă și rapidă. Se potrivește de minune la o cafea sau la o cană de ceai, dar este delicioasă și alături de o cupă sau două de înghețată de vanilie.